RSS Feed

Si intunericul are lumina lui…

Posted on

Sunt inconjurata de intuneric…Sunt speriata si dezorientata fiindca habar nu am unde ma aflu…Undeva, in departare, vad o luminita slaba. Cu cat se apropie mai mult, cu atat devine mai intensa si ma vrajeste…Instinctiv intind mana sa o prind, dar fuge in ultima secunda…Nu inteleg, de ce fuge de mine, ce rau i-am facut? Imi rotesc privirea prin marea de inuneric infinit, acompaniata de simfonia linistii asurzitoare, dar nu imi pot zari nici macar mana care a ramas suspendata in aer in urma tentativei de a prinde sfera luminoasa. M-am uitat in sus, in jos, la dreapta, la stanga, dar tot ce am putut vedea a fost doar ceata neagra si infricosatoare…Poate ca lumina a disparut fiindca o speriasem, sau poate ca…Dar pare imposibil…Oare…? Ma intorc usor, fara sa fac miscari bruste, pana cand fata imi este luminata de acceasi lumina divina. O studiez pret de cateva minute in care aceasta face miscari in sus si in jos, levitand deasupra pamatului…Asta daca locul i care ma aflu are cumva pamant…Se prea poate sa fii ajuns intr-un fel de loc gol, o gaura neagra a vietii mele in care „nimicul” domneste. Intr-un sfarsit intind din nou mana, dar sfera de lumina, acel soare miniatural, se departeaza din nou de mine. Nu stiu de ce vreau sa ating acea flacara nearzatoare, mi se pare cunoscuta, ca si cum m-as fi gandit la ea multi ani de zile…Incep sa o strig, in speranta ca va veni…dar nestiind numele acelei entitati vrajite, ma rezum la a spune „hei, vino inapoi!”. Sfera nu intarzie sa apara…  Ii soptesc usor rugamintea de a nu mai fugi de mine si ma arunc cu tot corpul spre ea, dar fuge in ultima fractiune de secunda. Incep sa plang…Gasisem o lumina in acest loc blestemat bantuit de intuneric si frica, dar ea se ferea de mine…! Cad in genunchi…Stau asa cateva clipe si simt pe cap o caldura familiara…Sfera se afla deasupra mea, dar de cinci ori mai mare decat fusese pana atunci…Atunci mi-am dat seama…Lumina se marea de cate ori fugeam dupa ea…Poate ca exista totusi o cale sa scap de acel dusman negru si tacut numit „intuneric”… Incep sa alerg dupa lumina, privind cu bucurie cu se mareste din ce in ce mai mult, inghitind intunericul din jur. Picioarele ma dor, ficatul riposteaza dureros, dar nu imi pasa…trebuie sa imi ating scopul cu orice mijloace…Lumina inghite si cea din urma picatura de intuneric, orbindu-ma pentru cateva clipe…Reusisem, adusesem lumina in cel mai incapatanat si insistent intuneric, visul meu fusese indeplinit…Asta e!…Nu facusem nimic altceva decat sa alerg dupa propriul vis, incercand sa-l ating, sa-l simt, sa-l traiesc…In intunericul din viata mea un vis, o lumina, aparuse pentru a ma scoate din depresie…Si cu cat voiam mai mult sa-l vad indeplinindu-se, cu atat mai mult el fugea de mine…Dorinta de a-l indeplini se marea in fiecare clipa in care alergam dupa el, pana cand intunericul fu spulberat lasand loc visului sa-si etaleze caldura, protectia si sentimentul de reusita insotita de fericire…Si toate astea pentru ca orice intuneric are lumina lui…

 

coollogo_com-7488251

Anunțuri

3 responses »

  1. Ce dragutt a fost<3 si eu ma simt asa uneori ,neputincioasa fara speranta dar gasesc de cele mai mule ori motivatie ,fie prin incapatanarea mea fie prin orgoliul meu multttttt prea mare fie prin altceva :))) e greu sa alergi dupa visele tale dar rasplata e pe masura 😉 app cand pui capitolul 3 din "Miua" descoperit crima… ???? :o3

    Apreciază

    Răspunde

Ce crezi despre asta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: