RSS Feed

Lucas – Kevin Brooks

Posted on

~~Descriere~~


Viaţa lui Caitlin se schimbă din momentul în care îl vede pe Lucas traversând strada într-o zi fierbinte de vară. Este cel mai ciudat şi
mai frumos băiat pe care l-a văzut vreodată şi, când face cunoştinţă cu el, lumea ei parcă înfloreşte. Dar, pentru alţii, el ajunge repede un motiv de gelozie, prejudecăţi şi ură. Caitlin încearcă să înţeleagă nedreptăţile care pândesc din toate părţile până când îşi dă seama că trebuie să acţioneze aşa cum ştie că e corect.

~~Părerea mea~~

Pentru mine această carte a însemnat nu doar o lectură plăcută, ci şi o lecţie de viată pe care cu toţii tindem să o uităm: Să nu judecăm oamenii care nu se încadrează într-un tipar anume. Deşi şi eu trec prin aceeaşi situaţie de a fi judecată doar pentru că sunt altfel, adesea uit că uneori şi eu fac la fel. Dacă este din dorinţa de a mă face acceptată sau faptul că şi eu încep să intre într-un tipar, nu ştiu. Dar ştiu că această carte mi-a deschis ochii. 

Caitlin este o fată care îmi seamănă foarte mult: vrea să se adapteze, dar vrea să o facă în stilul ei. Pentru mine Cait este ca o reflexie a mea în oglindă, o persoană care ţine totul în ea până explodează, care încearcă să facă lucrurile corect, dar este înţeleasă greşit… Poate că iau acest roman mult prea în serios, dar asta e ceea ce cred. 

Lucas mi-a dat senzaţia că este un baiat mult prea matur pentru vârsta lui – asta dacă facem comparaţie cu toţi ceilalţi baieţi atât de imaturi. În realitate Lucas este suficient de matur cât ar trebui să fie un băiat la vârsta lui. Deşi se arată optimist şi nepăsător faţă de părerea celorlalţi despre el, el defapt s-a resemnat şi şi-a dat seama că nu are ce să facă în privinţa lor. 

~~Puncte tari~~

  • Cum am spus şi mai sus, romanul mi-a reamintit faptul că nu trebuie să judecăm oamenii doar pentru că nu se încadrează într-un tipar. 
  • Deşi poate nu ar trebui să pun asta la „puncte tari”, finalul mi-a lăsat golul acela în suflet pe care ţi-l lasă orice final trist atunci când tu te aşteptai un final fericit. Cum am mai spus şi altădată, îmi plac finalurile triste pentru că finalurile fericite nu ne fac decât să ne gândim că viaţa e roz şi că până la urmă vom primi ceea ce merităm cu adevărat. Asta e pură ficţiune, realitatea este că trebuie să luptăm pentru ceea ce vrem, nu să aşteptăm să ne cadă din cer. Şi oricum, finalurile fericite sunt mult prea rare ca să ne permitem luxul de a le avea. 
  • Romanul a fost amuzant din când în când, tragic la final şi foarte realist de la cap la coadă. Unul dintre romanele complexe care merită citite. 

~~Puncte slabe~~

  • Cum am spus la „puncte tari”, finalul m-a lasat cu un gol în suflet pentru câteva zile. Nu eram sigură unde ar fi trebuit să includ asta, aşa că am scris-o la amândouă. 

~~Citate~~


„Apropo, Deefer este cânnele nostru. O chestie mare, neagră şi urât mirositoare, cu o dungă albă peste un ochi şi cu un cap de mărimea unei nicovale. Potrivit tatei, este o corcitură între un sconcs şi un măgar”


„Sunt tot felul de sentimente: dragoste, ură, amărăciune, bucurie, tristeţe, încântare, confuzie, teamă, mânie, dorinţă, vinovăţie, ruşine, remuşcare, regret…

Şi nu poţi controla nici unul.”


„Lasă-ţi mintea liberă dar ţine-ţi gura închisă; lumea este plină de proşti.”


„Oamenilor nu le place când nu ştiu ce eşti. Nu le plac lucrurile care nu se încadrează în vreun tipar. Îi sperie. Ar prefera un monstru despre care să ştie ceva decât un mister neelucidat.”


„Obţin plăcere din suferinţa altora. Mai ales din partea celor pe care îi consideră o ameninţare. Lucas reprezintă o ameninţare, pentru că e diferit, pantru că nu-l cunosc, pentru că face lucruri pe car ei nu le înţeleg, şi astea îi fac să se simtă rău. Şi când ceva te face să te simţi aşa, fie accepţi şi înveţi să-ţi placă, fie scapi de acel lucru.”


„Sigur, mi-am spus, şi ar putea să vină pe un cal mare şi alb şi să mă ducă în Ţara Minunilor.”


„-Îmi pare bine să te văd zâmbind iar.

L-am privit.

-E rezultatul discuţiei noastre despre moarte şi durere – m-a făcut să mă simt mai bine.”


~~Concluzie~~

Nu îmi găsesc cuvintele să vă spun că ar trebui să citiţi acest roman. dar cred că aţi înţeles cât de mult mi-a plăcut mie şi sper că v-am convins să îl citiţi. 

~~Nota~~

5/5

5-5

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

About ~Ankita~

"Nu mai sunt ceea ce am fost şi ceea ce sunt acum nu este tot ce pot să fiu."-John Katzenbach ~"Analistul"

4 responses »

  1. Pingback: De sub pat nu poți vedea stelele | ~Diary Of A Shy Girl~

  2. Pingback: Leapsa de la Sayuki | ~Diary Of A Shy Girl~

  3. Sincer, tot respectul pentru tine! Tot timpul vad ca scrii recenzii si impartasesti opinii, cand eu nici macar sa citesc nu apuc 🙂 Mi se pare interesant ca ai reusit sa combini mai multe teme pe blog, si sper sa scrii cat mai des, ca tot vine vacanta 😀

    Apreciază

    Răspunde
    • Nici eu nu prea am avut timp in ultima vreme, nici de citit, nici de blog, dar am incercat sa-mi fac pe cat posibil. 😀 Tot ma duc la biblioteca si imprumut carti, dar nu reusesc sa le aduc la timp fiindca nu am timp sa le citesc pe toate asa ca le prelungesc de 2-3 ori :)) Multumesc, m-am gandit ca blogul asta sa fie diferit de celalalt, sa imbin lucrurile care imi plac, dar intr-o nota realista… Nu ca m-as fi saturat de fantasy si altele, dar am simtit ca este timpul sa ma maturizez putin si sa incerc si altceva. Din pacate, nu prea am timp sa mai continui povestea, dar am atat de multe idei! De ce nu are ziua vreo 100 de ore ca sa am timp sa fac tot ce vreau? :))))

      Apreciază

      Răspunde

Ce crezi despre asta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: