RSS Feed

3 lucruri… pe care le fac ca să mă simt mai bine

Posted on

Cu toții avem zile proaste în care lucrurile merg exact așa cum nu ne dorim. Unii așteaptă pur și simplu ca totul să treacă de la sine, alții încearcă să se bine-dispună până la sfârșitul zilei. Eu fac parte din cea de-a doua categorie deoarece nu îmi place să mă duc la culcare supărată, așa că încerc să găsesc noi moduri de a mă simți mai bine, pe lângă cele clasice care nu prea merg. Iată 3 dintre ele:

#1: Mă duc undeva unde nu mă vede sau aude nimeni și vorbesc în engleză. Da, ați citit bine, vorbesc în engleză pentru că mă ajută să îmi dau seama de problema pe care o am. Nu știu dacă explicația mea este foarte științifică, dar atunci când mă concentrez pe vorbitul în engleză reușesc să văd situaţia mult mai clar, ca şi cum aş fi o persoană care observă totul din exterior. Metoda asta mă ajută să conştientizez problema și să găsesc o soluție potrivită.

#2: Mă uit la vlogul fraților Green (adică bine cunoscutul John Green și fratele său Hank). Vlogul lor mă face să râd cu lacrimi! În trei minute ei reușesc să abordeze o temă interesantă, să își explice despre ce este vorba și să te mai facă și să râzi până nu mai ai aer, te sufoci și mori (măcar mori fericit). Probabil că postările lor mă fac să mă simt mai bine și pentru că sunt în engleză (obviously, duh!) și, îmi dau seama că nu merită să stau supărată. (Fie vorba între noi, îl prefer pe Hank, nu mă întrebați de ce… Probabil pentru că este fratele mai mic și mai simpatic???)

#3: Îmi citesc propriul jurnal în care am scris când aveam 12 ani. Aveți idee ce amuzant este să vezi cum gândeai când erai încă mic și prost neexperimentat? Îmi place să fac notițe pe margine („Chiar am scris eu ASTA???!!!”), să subliniez anumite pasaje și să adaug informații suplimentare ca și cum m-aș întoarce în trecut și i-aș spune Ankitei de 12 ani ce s-a întâmplat după. Recitirea propriului jurnal îmi ridică moralul, ca și cum caietul acela roz cu barbie pe el (what an unfortunate choice to make!) mi-ar spune: „Uite ce frumos ai evoluat, câte lucruri ți s-au întamplat și tu ești încă în picioare, mai puternică decât ai fost vreodată!”

Voi aveți alte metode decât cele clasice pentru a vă bine-dispune? Lăsați-mi un comment cu cele care funcționează cel mai bine sau cu cele mai trăsnite! Love y’all!

~Ankita~

 P.S: Trebuie sa vedeti asta, e super funny!

Anunțuri

About ~Ankita~

"Nu mai sunt ceea ce am fost şi ceea ce sunt acum nu este tot ce pot să fiu."-John Katzenbach ~"Analistul"

2 responses »

  1. alexandra341

    În zilele naşpa, când mă simt rău din cine ştie ce motiv, ascult muzică, citesc bloguri sau cărţi şi, mai nou, mă uit la vloguri.
    Apropo, frumos aici la tine, mai trec. 😉
    P.S. E ok, ia-l tu pe Hank, John nu e disponibil. :))

    Apreciază

    Răspunde
    • Mă bucur că îți place blogul meu. Cât despre Hank și John, sunt amândoi luați (din păcate pentru noi :)) ) Lasă, găsim noi alți nerdfighters apropiați de vârsta noastră 😉

      Apreciază

      Răspunde

Ce crezi despre asta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: