RSS Feed

~De magie nu te-ascunzi!~ by Larisa Oana

Luna a ramas singurul sfestnic al orasului, însa linistea se încapatâneaza sa coboare asupra acestuia. Privesc cum aburii cafelei din fata mea se îndreapta spre tavan si se risipesc printre fumurile de tigara a obisnuitilor clienti de la Royall Cafe. Dintre cele 7 canapele învechite de culoare bordo, ici si colo arse de tigari uitate aprinse si fumurii de la fumul acestora, doar 3 sunt ocupate. La masa de la intrare, o gasca galagioasa, majoritatea dintre ei fiind parca vrajiti de bauturile ciudate de pe masa, bautari pe care ei le numesc alcool încearca sa tina ritmul melodiei de jazz ce se aude din difuzorul de lânga tejghea. Celelalte doua sunt ocupate de un tânar linistit care studiaza viata anticilor dintr-o carte pe care l-am surprins ca a luat-o din raftul pus la dispozitie clientilor, raft folosit prea rar de tinerii de astazi din pacate. La cealalta masa ocupata, undeva în colt, ascunsa de privirile celorlalti, stau eu. Singura. Trista. Ma simt ocolita de fericire, parca as fi un monstru pe care aceasta îl evita. Viata nu îmi ofera nici senzatii tari, nici trairi specifice vârstei. Mi se ofera doar o senzatie de neliniste continua.
Desi geamurile localului sunt fumurii datorita timpului, iar ofertele oferite de local parca se cearta între ele din cauza înghesuieliii, reusesc sa observ lumea de afara. Traficul, chiar si la acest moment al noptii, putin peste ora douasprezece, este infernal. Soferii nu înceteaza sa claxoneze, iar taximetristii nu mai tin cont de normele de circulatie. Oamenii de pe trotuar se grabesc spre casele lor, iar mie îmi place sa îmi imaginez de unde vine fiecare, e jocul meu preferat. De data aceasta, atentia îmi este atrasa de catre un politist ce merge cu pas repezi catre intrarea în local. Îmi petrec serile libere în acest local de la începutul liceului, iar asta s-a întâmplat acum mai bine de 13 ani si niciodata nu am auzit ca batrânii Royald, cei ce detin localul sa aiba probleme cu justitia, desi deseori aici, tinerii consuma droguri. Se pare, însa, ca sunt legale, iar politia nu poate interveni atât timp cât cei de la conducere îsi dau acordul.
Nu m-am înselat, doamna si domnul Royald nu au probleme cu politia. Eu am. Seriful Tresme, dupa cum scrie pe placuta costumului sau sta acum pe bancheta rosu închis din fata mea. S-a asezat fara sa spuna vreun cuvânt, iar acum toata galagia obisnuita capitalei mi se pare ca a încetinit si linistea e arsurzitoare. De asta, decid sa pun eu prima întrebari pentru a elimina sombrele variante din minte. Domnul Tresme actioneaza înaintea mea:
-Domnisoara Felton? Am nimerit bine?
-Da, eu sunt domnisoara Felton. Anna Felton. Îmi pare bine! Totusi, nu înteleg ce se întâmpla. Mi-ati putea explica cu ce va pot ajuta?
-Domnisoara, acest local nu este potrivit pentru niste chestiuni atât de importante ca cele pe care urmam sa le discutam. Nu ati dori sa ne retragem altundeva? La sediul nostru sau..
-Aleg sa refuz, daca se poate, îi tai eu vorba. Nu cred ca am facut ceva atât de grav încât sa nu putem discuta aici. În plus, nu ne asculta nimeni.
-Cum doriti, domnisoara Felton. V-am avertizat. Vreau sa vorbesc cu dumneavoastra lucruri ce tin de cazul Deker.
Pentru câteva momente, vad negru în fata ochilor. Nu înteleg ce legatura am eu cu acest caz, ce l-a impulsonat pe acest domn sa vorbeasca cu mine, un om de rând, despre acest caz. Cel mai important caz al ultimelor secole dupa cum sustin toate ziarele nationale importante.
Amir Deker a fost cel mai important om de afaceri al tarii si unul dintre cele mai îndragite personalitati ale omenirii. Asta nu se mai întâmpla acum pentru ca în urma cu câteva luni acesta a disparut, iar cei ce se ocupa de caz cred ca viata i-a fost curmata. Cazul este înca deschis.
-Domnisoara Felton, stim, domnul Tresme se apropie de mine si îsi continua ideea cu o voce scazuta: stim cu ce va ocupati.
De parca meseria mea ar fi o crima, cu o voce tensionata i-am raspuns acestuia pe un ton destul de nepotrivit pentru o discutie cu oficialii:
-Domnule, ce am facut? Îmi fac meseria cum trebuie, sunt sigura ca cifrele nu mi-au venit de hac niciodata si nici nu înteleg ce treaba am eu în calitate de contabil în cazul Deker. Stiti foarte bine ca nu am posibilitatea sa lucrez cu acest domn, nu am nici o treaba cu bancile. De la absolvire, lucrez la firma de cosmetice plus ca nu e în incinta orasului.
-Domnisoara, ma întrerupe acesta, nu despre munca dumneavoastra vreau sa discutam, ci despre ocupatia dumneavoastra.
-Domnule, zau ca nu înte.. . Însa, replica mea refuza sa apara pentru ca mi-am dat seama catre ce bat apropoul politistii. Spre vrajitorie. Vrajitoria pe care eu obisnuiesc sa o practic. Nu îmi dau seama cum de nu m-am gândit mai devreme la asta. Dar, nu vad nici acum ce treaba am eu în acest caz. Nimic nu s-a clarificat în capul meu, ba chiar s-a înrautatit. Totul devine si mai încâlcit, ma gândesc la tot ce e mai rau. Parca totul va deveni negru, desi sunt absolut sigura ca magia pe care o practic este alba. Eu, decid sa vorbesc, cu ce va pot ajuta? Domnul nu a apelat niciodata la serviciile mele în cazul în care vreti sa aflati date confidentiale.
-Stiu! Dorim, noi, politia, sa dezlegati misterul. Exista momente negre din noaptea în care banuim ca a fost omorât domnul Deker si de asta nu putem spune nimic cu certitudine. Nu stim daca concluzia noastra e adevarata, nu i-am gasit trupul, stiti prea bine.
-Îmi pare rau, dar nu pot face nimic. Nu am licori sau carti ale trecutului si a viitorului. Tot ceea ce stiu eu sa fac este sa citesc în carti si în cestile de cafea. Nu stiam daca sa continui, hotarasc pentru moment sa ascund partea cu destinul pentru ca mi se pare un fleac. Sper ca îngrijorarea din vocea mea sa nu se distinga si continui. Nu cred ca va este de ajutor! Nu puteti obtine ceea ce vreti de la mine, nu sunt o adevarata vrajitoare. Pot sa plec? Sper ca dumnealui sa îmi dea acordul de a parasi localul pentru ca simt ca rabufnesc si nu vreau sa o fac aici. La doar o simpla clatinire din cap, ma napustesc catre usa.
××××××××××
Acum stau mai mult ghemuita decât asezata pe o banca din parcul asezat în apropierea periferiei orasului. Stiu ca pericolul pândeste la fiecare colt si ca pot fi omorâta oricând si chiar daca doar 10 minute ma despart de locuinta mea, nu vreau sa merg acolo, desi peste câteva ore trebuie sa fiu prezenta la serviciu. Nu ma intereseaza nimic. Discutia cu politistul de mai devreme m-a tulburat enorm.
M-am nascut într-o familia în care vrajitoria era hobbz-ul tuturor. Mamei mele nu îi placea sa coase, sa stea la cafea cu prietenele, ci sa citeasca în cafea. Tatal meu nu era pasionat de macanica, el adora sa cultive plante neobisnuite, pentru licori. Fratele meu mai mare, în loc sa se implice în una din echipele sportive, el prefera sa descopere tainele înca nedescoperite pe întregime ale pachetelor speciale de carti. Pe lânga aceste hobby-uri neobisnuite, se mai adauga si un alt hobby al vrajitorilor transmis din stramosi, cititul destinului. Îi examinam pielea, trasaturile fetei si stim ce îi e predestinat unui om. Stiu asta pentru ca am fost obligata sa stau atenta în timp ce mama îmi explica toate astea. Când am avut ocazia sa iau o bursa la un liceu din capitala, în capatul celalalt al tarii, am plecat de acasa fara sa spun ceva cuiva. Nu mai stiu nimic de ai mei si dupa anii de liceu si facultate, jocul cu cifrele a devenit o rutina si am început sa practic vrajitorie. Însa, nu mi-am facut o afacere si ceva, doar ma jucam. Cumva, jocul meu a ajuns la urechile politistilor. Oare numele ma da de gol? Oare cum ar fi fost acum daca nu plecam de acasa? Faceam parte din afacerea familiei? Nimeni nu poate sti.
-Auuuuuuu! am tipat puternic, neinteresându-ma ca i-as putea trezi pe cei care dorm cu geamul deschis. Simt o durere imensa în tâmple si închid usor ochii.
Acum, nu ma mai aflu în parc. Soarele îmi bate în ochi si simt ca o sa ma sufoc daca nu îmi dau geaca ce ma apara de ploaie si esarfa jos. În fata mea, marea se întinde linistita si îmi dau seama ca as simti nisipul sub talpi daca nu as fi încaltata în cizmele mele de ploaie. Merg catre cele trei persoane care fac plaja la 30 de pasi departare de mine. Pasesc încet, fiindu-mi parca frica sa nu omor pe cineva. Si acum, când nu mai mult de 4 pasi nu sunt între noi, îmi dau seama pe cine vad. Domnul Deker si doua domnisorici, parca copie bruneta si roscata a lui Barbie. Când reactiile lor nu apar, îmi dau seama ca nu exist pentru ei.
-Dragule, o surprind pe roscata spunând, esti sigur ca nu se va întâmpla nimic daca stai asa, ascuns?
-Dar, nu stau ascuns, nu întârzie raspunsul domnului sa vina. Am nevoie de o pauza si ma bucur de ea. Nu o sa ne descopere aici, o sa ne întoarcem peste câteva zile si toti vom sti ce s-a întâmplat.
-Cred ca va fi prea târziu! urla de aceasta data roscata acoperita de sunetul unui avion. Vin spre noi.
Domnul Deker se ridica, se întoarce înspre mine si pot vedea pe fata lui ca e îngrijorat. Nu pot vedea ce se întâmpla în continuare, e prea repede pentru mine. Eu doar am auzit, parca urlându-mi cu portafonul în ureche:
-Omorâti-i pe toti! Iar fraza se tot repeta în capul meu pâna îmi fac curaj sa ridic capul si sa îl vad. Nu a fost doar o banuiala, cuvintele au fost rostite de el, cândva, sotul meu bun si ocrotitor, acum, un ucigas. Nevrând sa vad mai mult de atât, strig puternic spre cer:
-Nuuuuuuuuuuuu! si sunt din nou în parc. Nu stau pe banca, sunt cazuta lânga ea. Ma ridic usor si încep sa alerg repede, iar cele 10 minute pâna la casa mea, s-au transformat în patru. Scot cu mâinile tremurânde cheile din buzunarul din spate a pantalonilor mei negri si mi se pare ca trece o vesnicie pâna sa nimeresc broasca.
Înca nu pot sa cred. Mi-a promis ca nu va face nimic, mi-a promis ca va refuza sa lucreze pe teren si sa omoare oameni. Ce mincinos! Si eu, mi-am distrus viata asteptându-l pe el si refuzând orice barbat de mai bine de 5 ani. Merg usor în bucatarie si mi se pare ca cutitul rosu, special pentru carne îmi este cel mai bun prieten. De ce sa sufar si sa fiu trista, ocolita de noroc? Pot sa ocolesc eu toate astea. Si, în câteva secunde, dispar.

Anunțuri

6 responses »

  1. Din partea mea, 5!! Chiar mi-a plăcut foarte mult! Bravo!

    Apreciază

    Răspunde
  2. Imi place izul de mister simtit pe parcursul intregii creatii. Iti acord cu drag nota 5!

    Apreciază

    Răspunde
  3. De la mine pentru Oana,4,9 puncte!

    Apreciază

    Răspunde

Ce crezi despre asta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: