RSS Feed

~Valuri de nisip~ by M-soul

“ Câte fire de nisip există în lume?”

Ce se întâmplă dacă scapi din mână o furnică? Furnica, specia nezburătoare, fără aripi, cade la pământ, accelerând spre sol ca o urmare a atracţiei gravitaţionale reciproce exercitate între insectă şi pământ. Dacă ar fi atât de simplu!”

Cuvintele lui Denis răsunau în mintea ei, iar ecoul acestora se îmbina cu hohotele de plâns amare. Aşa cum a învăţat-o soţul ei, plângea pentru a scăpa de durere; acesta îi spusese, cândva că “durerile nu sunt adânci decât atunci când râd!”, iar ea putea să îi afirme vorbele acum.

Îşi amintea de explicaţiile lui interminabile despre “ furnicile fără aripi”, despre omenire, mai ales, îşi aducea aminte de chipul lui cald care îi trăda o sinceritate politicoasă: “ Ce te face să crezi că eu gândesc, Rose?!”.

Zilele de vară treceau greu, soarele îşi făcea loc printre draperiile impunătoare ale apartamentului. Un pahar de apă încerca să îşi menţină echilibrul, fiind aşezat pe valurile de aşternut ale patului. Rose fredona un cântec de leagăn, îmbrăcată într-o rochie lungă, subţire, neagră care ii acoperea fiecare parte a corpului care a fost maltratată de propria-i disperare: mâinile îi tremurau pe ritmul vocii ei, prea puţin lucrată, ochii îi erau atât de obosiţi încât ai avea senzaţia că te uiţi într-o oglindă, dacă ai avea curajul să te apropii, să o priveşti. Se acuza pe sine însăşi, deoarece s-a comportat cu el exact ca orice soţie: Denis avea o minte antrenată, iar tot ce i-a oferit ea a fost un simplu “ Te iubesc!”, gând dezvăluit prea des, parcă la comandă.Tot ce i-a putut oferi a fost o mediocritate superioară! Era conştientă că inteligenţa ei nu se afla chiar la acel nivel mizerabil, la acel nivel de… începător! E adevărat- nu ai nevoie de inteligenţă pentru a iubi, pentru a fi iubit- ai nevoie de aceasta pentru a menţine o iubire în armonie, acea “rutină” care ne ţine departe de anarhie…Denis era expert în a menţine armonia între ei doi, poate de aceasta ea nu s-a străduit, deşi ar fi trebuit. Ar fi trebuit, căci toate trăirile se sfârşesc, atunci când inimile încetează să mai pompeze sângele în vene şi tot ceea ce rămâne e amintirea unui început. Toate momentele acelea, în care i-au fost cerute opiniile în legătură cu cele mai imprevizibile subiecte despre care un cuplu tânăr ar putea discuta se sfârşeau cu zâmbetul ei seducător de confuz: Rose se miră în acele clipe de singurătate, cum a putut degaja o asemenea indiferenţă! Ea nu l-a minţit niciodată. În ciuda faptului că ei s-au căsătorit pentru a “cultiva relaţia dintre familiile lor”, aşa cum îi plăcea domnului Dupont să numească schimbarea neaşteptată din viaţa celor doi tineri, ea chiar l-a iubit, îl iubea. Şi ar fi avut atât de multe să îi spună, şi ar fi stat trează o viaţă, doar ca să îl audă citind articole din revistele de ştiinţă; “ Bătaia din aripi a unui fluture în Brazilia poate declanşa o tornadă în Texas…”.Chiar ar fi putut aduce o mare de comentarii pe baza acelor texte care îl fascinau pe Denis, mai mult decât orice alt fel de “creaţii”; citea texte nonliterare pentru a exista, adora acest “gen de literatură”, care pare, în multe cazuri, mai ireal decât ficţiunea.

Rose era o tânără femeie, crescută într-o familie cunoscută din Franţa, a avut parte de o educaţie de nivel regal şi totuşi, nu i-a folosit la nimic. Prea tânără pentru a fi o soţie perfectă, pentru un fiu de “aristrocrat contemporan” al Franţei, a abordat metoda tăcerii. Denis, de cele mai multe ori, credea ca era însurat cu cea mai fragilă femeie din cercul de “prieteni” ai familiei Dupont. Poate asta l-a atras puţin la ea, şi l-a făcut, într-un final să o iubească şi să îi prefere compania. Simţea că vorbele lui o puteau învaţa ceva. Într-o oarecare măsură, acest gând al lui era plauzibil: deşi el nu ştia, Rose era deja în temă cu toate subiectele dezbătute pe seama insectelor, care erau preferatele lui.Dar el a reuşit să o înveţe câte ceva despre ceea ce o interesa pe ea, cu adevărat: îi plăceau lecţiile lui despre viaţă, despre cum se învârte acest Glob uriaş în inimile şi minţile tuturor. Aceste subiecte i-au fost ascunse de părinţi şi nu putea înţelege cum ar putea fi protejată, daca i se ascund realităţi. “Expansiunea noastră, a acestei fărâmi de sânge albastru pe care familiile noastre declară că o deţinem, e o afacere, Rose. Mariajul nostru a fost şi este o afacere.E ca jocul de şah: nu te gândeşti la următoarea mişcare şi ridici prompt calul ci, aştepţi, îţi calculezi strategiile cu prudenţă, te gândeşti ce va face inamicul…poate, îl laşi chiar să capete încrederea victoriei şi apoi trânteşti finalul piesei tale de teatru. Şah mat!”

-Ce mă face să cred că tu gândeşti, mon amour?!

Nu te teme, mon amour, eu te iubesc! Mi-ai fost încredinţată cu acest scop…”

Lacrimile ei erau mai amare ca niciodată, iar cascada formată pe chipul său lăsa gropiţe pe pielea ei, pielea ei proaspătă, rozalie, piele ce era îmbrăţişată si înecată în gesturi de afecţiune de către Denis. Paharul plin cu apă se răsturnă şi îi udă rochia; parcă îl simţi intrând pe uşă, auzindu-i paşii grei, obosiţi după o zi de muncă care, în ochii părinţilor lor era în zadar…

Sări către uşă, înăbuşindu-şi ţipetele furioase pline de dorinţa de a se răzbuna, prăbuşindu-se în faţa ei, strigând după ajutor:

-Doamne, omoară-i! Omoară-i pe toţi! Sunt gata să înfrunt orice pedeapsă, Doamne! Răzbună-l, chiar dacă nu aş mai putea să îl mai văd în cealaltă viaţă! Fă-i să sufere pe toţi cei care i-au adus gând rău…omoară-le sufletele: aşa cum mi l-a omorât mie plecarea sa, Doamne!

Plaja Rawai, din Phuket era dominată de amurg. Era o seară frumoasă, liniştită, iar căldura binefăcătoare îl purtă pe Denis cu gândul spre casă. A lăsat-o pe Rose speriată cu părinţii. Zâmbi, imaginându-şi-o la măsuţa din dormitorul mamei lui, răspunzând ruşinată la întrebările intime care îi puteau fi adresate.

Se afla în Tailanda de două săptămâni, cercetând plajele. Tatăl lui i-a cerut să călătorească pentru a semna un contract de parteneriat cu un afacerist care deţine un lanţ de hoteluri. Nu înţelegea această acţiune a tatălui său… cu siguranţă, turiştii nu aveau niciun interes pentru restaurantele cu specific franţuzesc atâta timp cât se aflau în acel loc minunat, dar totuşi, apăsat de durere şi sărăcie…

Voiau să deschidă un hotel aproape, foarte aproape de locuinţele pescarilor, de pe plaja Rawai. Comunitatea de pescari era foarte prietenoasă, Denis aflând că strămoşii lor vin chiar din China şi s-au stabilit acolo de mai bine de trei secole. În ultimii treizeci de ani, pescarii au fost puşi să „semneze” nişte acte: le-a fost luat pământul din jurul apei, iar acum au rămas cu mai puţin de un sfert din plajă. În jur, sunt numai clădiri imense, pline cu turişti din toată lumea care plătesc prost, la comandă…

Lui Denis nu îi surâdea ideea aceasta. Ba din contră, voia acasă! Pentru că i-ar fi uşor să uite de aceste demersuri ale vieţii. Ura că vedea sărăcie şi prostie în acelaşi loc.Cruzime! Era destul de realist ca să îşi dea seama că el singur nu putea face nimic. Dacă aşa funcţionează lucrurile…peste tot; în lume. Dacă Rose ar fi fost acolo,ar fi plâns cu siguranţă, ar fi împărţit dulciuri copiilor care trăiau în acele condiţii mizere, ar fi dat bacşiş cameristelor…şi le-ar fi zâmbit. Iar seara, l-ar fi pus să îi citească despre plajele de aici, ar fi adormit, ca de fiecare dată…Şi totuşi, lăsă să îi cadă cu greaţă o vorbă de-ntrebare: ar fi putut face ceva în legătură cu asta? Măcar cu deschiderea noului hotel? Nu! Nu putea pur şi simplu să plece fără să semneze…şi totuşi, ar fi făcut-o dacă nu ar fi fost un iubitor de avere…nu şi-ar fi dorit, nu ar fi putut trăi; de multe ori s-a gândit ce s-ar fi ales de el dacă nu ar fi avut nişte părinţi cu asemenea influenţe. Până şi ideea de a avea o soţie aleasă de mama sa i-a surâs. Căutarea unei iubiri ar fi fost ultima lui preocupare…de alt fel, Rose era perfectă! Cu toate că încă nu era acomodată…vorbea destul de puţin, era preocupată să pară fără cusur în faţa părinţilor lui, iar spaima aceasta a ei abstractă îl amuza.

Se consolă singur: a doua zi avea să semneze contractele, proiectele, iar apoi nu va mai trebui să se gândească la toate acestea. Pentru prima dată în viaţă i se părea complicat…până în acel moment, el putea accepta faptul că provenea dintr-o familie înstărită şi că va trebui să urmeze activitatea tatălui său, dar nu s-a gândit că nu i-ar face plăcere să fie tatăl său.

Gândurile lui complicate, care se împleteau cu întrebări despre sensul vieţii şi religie au fost întrerupte de un ţipăt chinuit. Un băieţaş, de vreo zece ani, subnutrit, plângea cu disperare. Vântul ce bătea uşor şi transmitea valuri de căldură adormitoare, îl agita.

Denis s-a apropiat cu grijă, apoi încremeni: băieţelul era acoperit cu sânge pe întreg braţul. Ar fi vrut să îl aline, îi vorbi cu un ton afectuos în toate limbile pe care le ştia; copilul devenea din ce în ce mai nervos şi agresiv, în zadar încerca să îl ajute. Nu putea să îl mute de acolo, dar trebui să facă ceva, căci rana era pe cale să se infecteze.

Denis îşi pierdu minţile. Foarte speriat, a început să ţipe la băiat, spunându-i că vrea să îl ajute. Fireşte, acesta nu îl înţelegea. Auzi tropote de paşi şi ţipete de femei. Se uită confuz în jur: cinci bărbaţi, pescari şi două femei. Băiatul fugi imediat şi îşi îmbrăţişă, probabil mama, în timp ce unul dintre bărbaţi începu să strige la cei doi. Era beat, probabil. Denis nu se aştepta la asta; nu a întâlnit locatari violenţi.

-Ne cerem scuze, domnule.Aveţi grijă! îi spuse altul, într-o engleză stâlcită.

Denis dădu din cap îngrozit. Căută să se scuze şi el, dar îşi uită vorbele.

Bărbatul beat se apropie… a început să îi împingă pe ceilalţi, iar pe Denis cuvintele lui de nedescifrat îl ameţiră. Nu ştia cum să perceapă aceste comportamente, nu a fost niciodată înconjurat de oameni… imprevizibili. Veni către el şi îl împinse. Strigă şi mai tare. Ceilalţi încercară să îl alunge, dar şi aşa, atins de băutură , se ţinea bine. Denis încercă să fugă, dar strânsoarea bărbatului îl slăbi: era conştient că nu se va termina cu bine. Speriate, femeile aruncau cu pietricele în toţi, dar fiind prea îngrozite, şi cu un copil rănit, fugiră către casă.

-Asta e pentru hotelurile voastre! ţipă bărbatul, neînţeles de Denis.

Şi cu aceste vorbe, îl îmbrânci tare!Picioarele i se împleticiră şi se prăbuşi în genunchi. Se prinse de nişte fire de nisip, dar acestea se pierdeau printre golurile degetelor, şi pentru o clipă de…acomodare, Denis simţi că le poate număra.

Câte fire de nisip există în lume?”

Oh, Denis, aş vrea ca singura mea preocupare să fie număratul firelor de nisip! Să fug de realitate, de responsabilităţi!”

Responsabilităţile… reprezintă un lucru ce ne defineşte ca oameni, ca omenire,Rose…nu crezi?”

Bărbatul începu să se rotească în jurul lui.Ceilalţi erau şi ei trântiţi cu faţa în pământ, rugându-se cuiva, probabil. Denis încercă pentru ultima oară să se ridice, să fugă, dar nu putu să se smulgă din strânsoarea atacatorului, iar el se răsuci pentru a-l lovi în cap, făcându-i ochelarii ţăndări. Denis, plonjă înainte, inconştient. Pescarul, scoase cuţitul…

Louise Denis Dupont fugi departe, departe. Nu semnă nici contractul, nu ajunse acasă, la mama lui, la tatăl lui, la Rose a lui. Fugise departe de nisip, de locul acela care îl făcu pentru un moment să reflecte asupra unor nuluri, pe care oamenii le consideră ceva lăuntric, dar pe care, tot oamenii, nu le înţeleg. Fugi de revistele de ştiinţă, pe care i le citea lui Rose seara, când ea nu mai reuşea să îi răspundă la întrebări despre viaţa ei, sau în serile când „te iubesc”-urile nu îşi aveau rostul.Fugi undeva, unde rămânea totdeauna un tânăr, unul înstărit, proaspăt însurat, gata să urmeze scopul vieţii: a supravieţui fără a avea niciun scop anume pe Pământ.

-Mon Dieu, Rose, ce cauţi în faţa uşii?

Silueta fratelui ei a apărut parcă de nicăieri. Ea se ridică prudent în picioare.Observând că avea un pistol în buzunarul sacoului, se dădu înapoi, reflectând asupra celor petrecute în ultimele zile.Zâmbi, dezvăluindu-şi durerea amară.

El privi buzunarul sacoului, după ce observă că Rose îşi fixă privirea în acel loc. Pentru un moment, avu impresia că el i-ar fi omorât soţul, iar acum ar fi trebuit să o omoare pe ea.

Ea zâmbi din nou, apoi a început să râdă, avea un râs înecăcios, dintr-o dată părea atât de bătrână…

Fratele ei o înţelese: era sora lui iubită, el ştia că nu mai putea suporta asemena viaţă. Era hotărât să o ajute: cu orice preţ.A scos încă un pistol, de la spate, iar cel din buzunarul sacoului i l-a dat ei. Jocul de şah a fost o mare pierdere, de vreme, de inteligenţă irosită, atât pentru familia Dupont, cât şi pentru cea a lui Rose, familia de Guise.

Ambii fraţi aveau lacrimi în ochi. Se uitară unul la celălalt, preţ de o clipă. O viaţă. Ei doi erau o viaţă. Supravieţuiră multor întâmplări, împreună.

În drum spre baie, Rose luă o fotografie cu Louise Denis, iar în faţa oglinzii cei doi fraţi se rugară ca ceea ce urmau să facă să fie decizia corectă.

-Tâmplă!

-Tâmplă!

Mişcarea furnicii şi a pământului vor determina- conform teoriei restrânse a relativităţii o modificare, inimaginabil de mică, a relaţiei dintre dumneavoastră şi insecta în cauză…În ultima istanţă, răspunsul la acestă întrebare depinde de ceea ce doriţi dumneavoastră să ştiţi!…mon amour, dormi?”

21 responses »

  1. Gamenti Erik

    5 fără discuţi 😉

    Apreciază

    Răspunde
  2. Mi-a placuuut !Ai un 5 de la mine.A fost foarte frumos one-shotul:*

    Apreciază

    Răspunde
  3. 4,9 from me ^_^ 😀

    Apreciază

    Răspunde
  4. Imi place, dar din motive subiective dau nota 4.8 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  5. As vrea doar sa informez cititorii ca inainte de paragrafele ” Plaja Rawai” si <> am pus niste semne ( simboluri)…pentru a se intelege ca actiunea nu se petrece in acelasi timp si spatiu, 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  6. Inca un one shot bine pus la punct insa de la mine primeste azi doar…4,58 puncte.

    Apreciază

    Răspunde

Ce crezi despre asta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: